Copilăria ar trebui să fie cea mai frumoasă etapă a vieții și o perioadă în care lipsesc grijile, stresul și nefericirea. Cu toate acestea, există cazuri în care realitatea este departe de teorie. Starea mintală a copiilor este specială în aceasta perioadă, deoarece ei trec prin diverse stadii de creștere, iar orice eveniment poate avea un impact asupra dezvoltării, de orice fel, a acestora. În acest articol se va discuta despre traumele din copilărie și ce sunt acestea, care sunt cele mai întâlnite tipuri, care sunt semnalele de alarmă și factorii de risc ce indică sau pot indica prezența acestora, precum și efectele lor pe termen lung.
1. Traume din copilărie – Cele mai întâlnite tipuri și care sunt factorii de risc?
În contextul traumelor din copilărie este necesar să parcurgem stadiile de dezvoltare ale copilului, de la viața intrauterină până la adolescență. De asemenea, o mențiune importantă este aceea că traumele nu sunt comparabile, astfel că nu se pot da opinii despre ce traumă are un impact mai mare, la mijloc fiind vorba de foarte mulți factori contextuali ce se întrepătrund.
Multe persoane trăiesc cu impresia că un copil până în 6 ani nu va fi influențat de evenimentele din jurul său, deoarece în prima parte a vieții, aceștia au dificultăți în a verbaliza lucrurile prin care trec și ceea ce simt. Din nefericire, această idee este eronată, deoarece tocmai aceste particularități ale lor pot crea un mediu favorabil pentru efectele nefaste ale traumelor.
Pentru început, traumele sunt experiențe personale, iar felul în care o persoană își amintește un anumit eveniment poate fi, de cele mai multe ori, extrem de diferit față de o alta, chiar dacă cele două au stat în același mediu. Acestea sunt experiențe ce copleșesc persoana din toate punctele de vedere, fie că este vorba de starea fizică, gânduri, emoții ori toate la un loc. O astfel de situație poate afecta memoria, emoțiile, starea de bine și poate pune în pericol sentimentele de siguranță pe care le are o persoană, chiar dacă este vorba despre un copil.
În cazurile extreme, evenimentele traumatice pot face o persoană să fie într-o stare de alertă în permanență, iar orice acțiune ulterioară care aduce aminte, câtuși de puțin, de perioada problematică, poate crea un trigger, adică un declanșator pentru o serie de trăiri și emoții virulente.
Cele mai întâlnite tipuri de traume din copilărie se pot clasifica în câteva categorii principale: psihologice și emoționale, fizice, sexuale si complexe.
- Traumele de natură emoțională (psihologice)
Abuzul verbal și emoțional sunt două dintre cele mai frecvent întâlnite forme de traumă emoțională. Cu toate că nu este specifică perioadei copilăriei, acesta poate avea loc în orice tip de relație, iar cu cât aceasta este mai apropiată, precum cea dintre un părinte și un copil, cu atât ea va avea un impact mai puternic.
Neglijarea în perioada copilăriei poate avea efecte până în viața adultă. Când se discută despre neglijarea emoțională, de regulă, se face referire la momentele în care părintele ori tutorele nu satisface nevoile emoționale de bază ale celui mic. Unul dintre exemple este interzicerea exprimării emoțiilor, precum plânsul, frustrarea ori chiar bucuria. De asemenea, neglijarea poate fi explicată și de lipsa consolării copilului atunci când acesta este trist, când îi este frică de ceva ori atunci când se simte neînțeles și nedreptățit.
Expunerea repetată la violența domestică între membrii familiei este o altă formă de abuz psihologic. Chiar dacă violența nu este îndreptată spre copil, dezvoltarea într-un mediu în care relațiile dintre părinți ori dintre părinți și ceilalți frați sau surori sunt preponderent agresive poate avea efecte negative asupra sănătății mintale ori asupra comportamentului copilului. Cu cât se experimentează mai devreme o astfel de traumă, cu atât răspunsul la ea va fi permanent influențat.
Evenimentele traumatice la care pot fi martori copiii, precum accidentele ori decesele pot afecta, la rândul lor, mintea acestora. În aceste cazuri, emoțiile sunt puternice și, deseori, ambigue, fie că e vorba despre un copil, fie despre un adult. Cu toate acestea, cu cât persoana în cauză este mai mică de vârstă, cu atât gestionarea sănătoasă a emoțiilor va fi mai dificilă, iar fară susținerea necesară din partea apropiaților, aceasta va fi supusă unei dureri emoționale pe care nu o va înțelege pe deplin.
Un tip mai puțin cunoscut de abuz emoțional și psihologic este cel legat de libertatea copilului de a avea propriile idei despre lume, religie ori identitate. În această categorie intră și situațiile în care, indiferent de vârstă, persoana este constrânsă să se supună unui set de reguli impus de religie ori de familie. Spre exemplu, în cazul tinerilor din comunitatea LGBTQ+ s-au raportat numeroase incidente în care părinții au apelat la ,,terapia de conversie” pentru a ,,scăpa” copilul de această problemă și de a-i ,,îndrepta” orientarea sexuală. Un alt exemplu este interzicerea tratamentelor medicamentoase în situații cruciale din motive religioase.
- Traumele fizice
Acestea sunt traumele care vin prima dată în mintea celor care se gândesc la astfel de incidente din copilărie. Astfel, un copil care a suferit astfel de abuzuri va avea, de cele mai multe ori, un comportament influențat de ele. Cum poate fi influențat? Spre exemplu, acesta poate recurge, pe parcursul copilăriei, la violenta în momentul în care dorește să își rezolve o problema la scoală, intre prieteni ori acasă. De asemenea, acesta poate deveni anxios și poate respinge orice fel de contact fizic. La acestea se pot adăuga sentimentele față de propria persoană și față de cel care i-a provocat astfel de traume. În acest sens, copilul poate ajunge să se urască, să se simtă inferior ori vinovat ori poate ajunge să deteste părintele care l-a supus unui astfel de tratament. Aceste sentimente nu rămân doar în perioada copilăriei, ci se pot transmite, conștient sau nu, și în viața adultă. În acest fel, ciclul vicios al traumelor poate continua și în generațiile următoare, dacă persoana abuzată nu ia masuri pentru vindecarea acelor răni.
În aceeași ordine de idei, în cazul unui atac de către o persoană străină, trăirile și emoțiile copilului vor fi la fel de afectate. Acesta poate experimenta ,,flashback-uri”, ori momente scurte în care acea întâmplare este retrăită în minte. Ulterior acestor evenimente traumatice, copilul poate experimenta o serie de mecanisme de adaptare și reglare emoțională (coping mechanisms), care pot varia de la frică la furie.
Accidentele, războaiele ori calamitățile naturale pot fi alte tipuri de traume fizice. Acestea sunt vaste și, de cele mai multe ori, implică mai multe persoane în același timp. Astfel, copii ce s-au născut și și-au început viața într-un astfel de mediu pot simți frică, anxietate și o stare permanentă de neliniște, chiar și în viața adultă și chiar dacă nu își mai amintesc în mod conștient de acele evenimente.
- Traumele sexuale
Acest tip de abuz este similar cu cel fizic în termeni de trăiri prin care poate trece victima. Limitele personale ale copilului sunt, în acest caz, violate, iar abuzul va avea efecte îndelungate legate de propria persoană și de încrederea în alte persoane. Pe lângă asta, relațiile intime din viața adultă pot fi, și ele, puternic afectate, astfel că e posibil ca persoana care a trecut prin asta să aibă dificultăți în a avea o viață sexuală normală, în lipsa terapiei de cuplu.
- Traumele complexe
Traumele complexe descriu mai multe evenimente traumatice de natură invazivă și într-o varietate de direcții, iar efectele lor sunt de durată. Din cauza faptului că majoritatea au loc în copilăria timpurie și includ, de cele mai multe ori, unul dintre părinți ori un tutore, copilul va avea dificultăți în a dezvolta o formă sănătoasă de atașament, va avea probleme în a se simți în siguranță, în a avea încredere, atât în sine, cât și în ceilalți, dar și dificultăți în dezvoltarea în ansamblu.
2. Care sunt semnele că ai traume din copilărie și cum le identifici?
Semnele stresului și traumelor la copii sunt foarte diferite în funcție de individ, iar reacțiile acestora sunt tot atât de diverse.
În general, copii mici, de regulă preșcolarii, pot indica prezența stresului traumatic prin probleme alimentare și fluctuații de greutate, coșmaruri repetate, țipete și plâns la un nivel mai ridicat decât normalul și schimbări dese de stare, frica de a fi separat de părinte ori tutore ori, din contră, frica de a fi în prezența acestuia.
În situația copiilor de vârstă primară, aceștia se pot simți vinovați, pot avea probleme de concentrare și dificultăți în a dormi, se pot simți rușinați, înfricoșați ori anxioși. De asemenea, atunci când cresc și ajung în etapele următoare ale sistemului de educație, școala generală ori la liceu, pot interveni stări depresive, izolare și anxietate socială, pot apărea probleme alimentare grave, precum anorexia ori bulimia, abuzul de alcool ori droguri, tendințele suicidale ori comportamentul sexual deviant.
Cum îți dai seama dacă și tu ești afectat de traumele din copilărie?
Această întrebare este una care, de regulă, primește un răspuns negativ imediat, negarea fiind prima opțiune. Cu toate acestea, așa cum s-a menționat, abuzul nu trebuie să fi fost extrem că să fie resimțit în viață adultă. Pentru o clarificare în profunzime, câteva ședințe de psihoterapie pentru adulți sunt primul pas. Specialiștii vor fi alaturi de tine în acest demers și te vor ajuta să înțelegi și să vindeci rănile provocate de evenimentele traumatice din perioada copilăriei.
Orice lucru care s-a întâmplat în acea perioadă și nu a fost discutat, din diferite considerente, merită atenția ta în viață adultă. Nu numai că vei putea înțelege de ce te comporți într-un anumit fel, dar vei înțelege și ce mecanisme de adaptare ori reacții la stres și traumă ai dobândit, încă de atunci. Totodată, va fi un moment bun să îți analizezi gândurile și comportamentele și, pe viitor, să poți acționa în cunoștință de cauză. Apelează cu încredere la servicii de terapie individuală din cadrul clinicilor specializate și rezolvă problemele care te țin pe loc.
Evenimentele de acest fel din copilărie nu trebuie negate, deoarece ele nu sunt un subiect taboo, iar orice copil ori adult care a experimentat ori continuă să experimenteze astfel de traume merită o șansă la vindecare. Sentimentele reprimate sunt dăunătoare la orice vârstă, ele fiind, practic, probleme la care nu s-au găsit soluții ori cărora nu li s-a dat atenție la momentul potrivit. Astfel, continuând să iți reprimi emoțiile, efectele negative nu vor fi resimțite doar de tine, ci și de cei din jurul tău.
3. Traume din copilărie – Care sunt efectele acestora?
Efectele și impactul traumelor pot afecta o persoană chiar și după ce aceasta trece de perioada copilăriei. Printre cele mai comune sunt: problemele grave de sănătate, precum problemele cardiace ori diabetul, problemele de învățare și cele comportamentale în anii de scoală, posibilele probleme de natură legală derivate din comportamentul problematic al copilului ori nevoia de a apela des la serviciile psihologice ori psihiatrice.
De asemenea, copiii care au suferit astfel de traume sunt mult mai predispuși în a suferi de PTSD (Post Traumatic Stress Disorder), depresie, gânduri suicidale etc., comparativ cu cei care nu au trecut prin asta. În aceste cazuri, nivelul neurotransmitatorilor (dopamină, serotonină, oxitocină, adrenalină etc.) este dat peste cap, eliberandu-se o doză mai mare de cortizol. Aceste schimbări neurochimice, pe o perioada îndelungată ori în mod repetat, activează semnalele de alarmă ale creierului și modifică diferiți indici biologici, precum pulsul, tensiunea arterială ori metabolismul, printre altele.
Netratate și nediscutate la timp, prin intermediul terapiei de familie, traumele din copilărie pot lăsa urme adânci în psihicul unei persoane. Specialiștii sunt nevoiți, în aceste situații, să cerceteze aceste evenimente, chiar și în imposibilitatea clientului de a se exprima precis, și să vadă complexitatea, în întregimea ei, a traumelor din toate perioadele vieții.
Prin urmare, evenimentele petrecute în copilărie îți pot afecta viața adultă. Acestea trebuie discutate, rezolvate și înțelese, pentru ca tu și cei apropiați să aveți parte de o viață liniștită, iar în momentul în care ai, la rândul tău, copii, să îi poți face să se simță în siguranță. Micuții trebuie înțeleși și trebuie asigurați că nimic din ce li s-a întâmplat nu e vina lor, iar în aceste situații, specialiștii pot oferi consilierea necesară. Ai grijă de copiii de azi, pentru adulții de mâine!
Sursa foto: Unsplash.com.
Referinte de specialitate:
https://www.nctsn.org/what-is-child-trauma/trauma-types/early-childhood-trauma
https://www.samhsa.gov/child-trauma/understanding-child-trauma
https://www.nctsn.org/what-is-child-trauma/trauma-types
https://sci-hub.ru/https://doi.org/10.1016/j.chc.2014.01.002