Criza vârstei mijlocii este un moment de bilanț în viața oamenilor care se confruntă cu o conștientizare a felului în care au trăit până atunci. Considerată de mulți specialiști mai degrabă un construct social, criza vârstei mijlocii poate fi o etapă care îi ajută pe oameni să înțeleagă schimbările prin care trec și să accepte noua etapă din viața lor.
Vei putea citi în acest articol ce este criza vârstei mijlocii și care sunt semnele acesteia, cum se manifestă și ce implică, precum și care sunt cauzele apariției acestui fenomen. De asemenea, vei afla care sunt diferențele crizei vârstei mijlocii pentru bărbați și femei, cât durează și cum poate fi depășită.
1. Criza vârstei mijlocii sau criza vârstei de 40 de ani: definiție, semne și manifestări
Pentru mulți oameni, vârsta mijlocie este o perioadă în care relațiile și rolurile se schimbă. Unele persoane pot începe să devină îngrijitorii propriilor părinți, altele pot ajunge în momentul în care copiii pleacă de acasă sau în care realizează că aceștia cresc prea repede.
Procesul de îmbătrânire devine mai evident ca niciodată în această perioadă. Unii indivizi pot dezvolta boli, în timp ce alții pot începe să observe o scădere a abilităților lor fizice. Pentru alți oameni, vârsta mijlocie poate fi o perioadă intensă de reflecție. În funcție de personalitate și experiențe, există persoane care se vor orienta mai degrabă spre acțiune, în timp ce altele vor avea sentimente de copleșire față de conștientizarea ajungerii la mijlocul vieții.
1.1. Cum poate fi definită criza vârstei mijlocii?

Definiția vârstei mijlocii pare simplă: la mijlocul vieții unei persoane. Pe baza speranței medii de viață, mijlocul vieții este considerat în jurul vârstei de 32,5 ani pentru bărbați și 34,75 ani pentru femei. De altfel, vârsta de 30 de ani este un marker cultural pentru asumarea responsabilităților de adult, atât în viața de familie, cât și în cea profesională. Cu toate acestea, în majoritatea țărilor moderne, speranța de viață este de aproximativ 80 de ani, ceea ce situează, mai degrabă, această etapă în jurul vârstei de 40 de ani.
Acestei perioade cuprinse între 30 și 40 de ani i se suprapun o serie de schimbări fizice și psihice prin care oamenii trec. Tocmai de aceea, felul în care aceștia reacționează și modul în care gestionează aceste semne ale îmbătrânirii fizice, precum și provocările psihologice, determină existența unei crize specifice. De altfel, în cuvinte simple, totul se poate rezuma la conștientizarea mortalității umane și maniera în care aceasta este integrată în viața unei persoane.
1.1. Semnele crizei vârstei mijlocii

Având în vedere modificările menționate anterior, se pot identifica anumite aspecte ușor de recunoscut în cazul unei crize a vârstei mijlocii. Astfel, oamenii care trec printr-o asemenea etapă a existenței lor pot manifesta una sau mai multe dintre comportamentele menționate mai jos:
Pot exista o serie de simptome care se repetă la persoanele care experimentează criza vârstei mijlocii. Specialiștii de la Asociația Americană de Psihologie afirmă că o criză emoțională este evidentă printr-o schimbare clară și bruscă a comportamentului. Printre aceste modificări comportamentale pot fi menționate:
- Schimbări dramatice în obiceiurile de somn;
- Pierderea sau creșterea în greutate;
- Schimbări pronunțate ale dispoziției generale (furie crescută, iritabilitate, tristețe sau anxietate);
- Neglijarea igienei personale;
- Retragerea emoțională din viața de zi cu zi.
Chiar dacă specialiștii pot da repere în ceea ce privește manifestarea unor semne, este binecunoscut faptul că fiecare persoană este diferită și are propriile mecanisme de apărare și reacție.
Tocmai de aceea, la unii oameni, aceste semne ale crizei vârstei mijlocii pot apărea brusc, pe când la alții se pot dezvolta treptat, de-a lungul unei perioade mai lungi. De asemenea, există posibilitatea ca aceste manifestări să apară la persoane aflate în jurul vârstei de 30 de ani, pe când la alții să apară chiar spre 50 de ani.
1.2. Cum se manifestă criza vârstei mijlocii?
- Nevoie pregnantă de schimbare și aventură. Ajunși în jurul deceniului al patrulea din viața lor, oamenii trec printr-o etapă de reinventare. Astfel, sunt mai predispuși la a face schimbări majore sau să caute aventuri la care doar visau până în acel moment. Motivul pentru această atitudine este conștientizarea faptului că nu au trăit suficient până în acel punct și vor să remedieze acest aspect cât mai repede.
- Stresul emoțional. De multe ori, criza vârstei mijlocii se suprapune unor simptome de anxietate socială sau chiar depresie. Această modificare comportamentală vine, de obicei, cu furie sau vinovăție pentru deciziile luate până atunci. Aceste emoții puternice se resimt atât în starea generală, cât și în relațiile cu cei din jur. Este cel mai propice moment pentru a da mai multă atenție dezvoltării personale și felului în care poți gestiona această perioadă mai complicată.
- Alegeri radicale. Există multe persoane care, ajunse la această vârstă, își dau seama că jobul sau partenerul nu le aduce fericire și aleg să renunțe. Deși este sănătos să ieși din zona de confort și să cauți să fii împăcat cu alegerile tale, de cele mai multe ori alegerile categorice nu rezolvă problema de bază. Tocmai de aceea, dacă te confrunți cu astfel de gânduri, este recomandat să începi un proces de psihoterapie pentru adulți sau de terapie de cuplu, în funcție de situație.
- Obsesia pentru propriul aspect fizic. Criza vârstei mijlocii poate deveni sinonimă cu încercarea de a inversa efectele trecerii timpului, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Astfel, aceștia apelează la diete, își schimbă regimul de viață, încep să practice sport, își fac operații estetice sau aleg un alt stil vestimentar. Acest lucru se observă îndeosebi la oamenii care resimt mult mai apăsător semnele îmbătrânirii.
Nu există dovezi științifice per se pentru apariția acestor manifestări, ci mai degrabă se poate vorbi despre o serie de semne care pot fi încadrate sub un astfel de construct social. În fapt, este vorba de schimbări firești care apar în cursul vieții pe care unii oameni le gestionează mai bine și alții au provocări semnificative.
2. Cauzele crizei vârstei mijlocii

În cultura occidentală, vârsta mijlocie este adesea asociată cu o perioadă în care relațiile și rolurile oamenilor se modifică. Acesta este motivul pentru care multe persoane simt că lumea lor se destabilizează și tind să se gândească mai mult la sensul existenței. Acest tip de reflecție mai profundă îi poate face pe oameni mai conștienți de alegerile și, implicit, de regretele lor. În plus, mai mult ca niciodată, oamenii încep să resimtă fizic semnele îmbătrânirii corpului lor.
2.1. Cauzele fizice ale crizei vârstei mijlocii

Pe măsură ce îmbătrânești, felul în care simțurile îți oferă informații despre lume se schimbă. Simțurile tale devin mai puțin ascuțite, iar aceste modificări senzoriale îți pot afecta stilul de viață. În jurul vârstei de 40 de ani, procesul de îmbătrânire devine mai evident ca niciodată. Tocmai de aceea, pot apărea multe temeri sau sentimente de nesiguranță.
Simțurile tale primesc informații care pot fi sub formă de sunet, lumină, mirosuri, gusturi și atingere. Informațiile senzoriale sunt transformate în semnale nervoase care sunt transportate către creier. Acolo, semnalele sunt transformate în senzații semnificative. Este necesară o anumită cantitate de stimulare înainte de a deveni conștient de o senzație.
Acest nivel minim de senzație se numește prag, iar îmbătrânirea crește acest prag. Astfel, un om are nevoie de mai multă stimulare pentru a fi conștient de senzațiile respective. Îmbătrânirea poate afecta toate simțurile, dar de obicei auzul și vederea sunt cele mai afectate.
În funcție de alegerile anterioare, de stilul de viață și de caracteristici genetice, unii oameni resimt mai puternic sau mai devreme schimbările fizice. Felul în care aceștia reacționează la acest proces natural de îmbătrânire ține de o multitudine de aspecte, cele mai multe dintre ele având legătură cu starea lor psihologică.
2.2. Cauzele psihologice ale crizei vârstei mijlocii

Psihologul american Daniel J. Levinson este unul dintre primii specialiști care a conceptualizat termenul de criza vârstei mijlocii. Potrivit acestuia, tranziția de mijloc (40-45 de ani) este o perioadă de reevaluare a angajamentelor anterioare, de schimbări dramatice (dacă este necesar), de exprimare a unor talente sau aspirații ignorate anterior, precum și de amplificarea sentimentului de a găsi sensul vieții.
Această perioadă este influențată de presiunea socială la care oamenii sunt supuși pentru a îndeplini anumite așteptări. Printre acestea, cele mai comune sunt găsirea sufletului pereche, întemeierea unei familii, succesul profesional și financiar, aspect fizic de invidiat. În acest context, apar o mulțime de întrebări care pot impacta percepția asupra vieții de zi cu zi și asupra ideii de viitor.
Există câțiva factori care ar putea duce la această criză emoțională, printre care pot fi numiți:
- Absența de noi stimuli;
- Rutina în cuplu;
- Nesiguranța sau excesul de responsabilități (chiar burnoutul);
- Izolarea socială;
- Stima de sine scăzută.
3. Criza vârstei mijlocii pentru ambele sexe

Înaintarea în vârstă afectează diferit bărbații și femeile, deoarece se așteaptă lucruri diferite din punct de vedere social de la fiecare sex. De asemenea, acest lucru are legătură cu rolurile de gen. Într-o societate care supraevaluează tinerețea și o asociază cu dinamismul și succesul, orice semn de îmbătrânire este asociat cu opusul. Deși acest lucru afectează ambele sexe, generează reacții diferite.

3.1. Criza vârstei mijlocii la femei
Pentru femei, criza vârstei mijlocii se poate suprapune cu îngrijorările legate de fertilitate, lucru direct legat de menopauza iminentă. Pe de altă parte, unele femei se confruntă în această perioadă cu un sentiment de confuzie în ceea ce privește statutul lor în familie: copiii pot începe să nu mai aibă atât de multă nevoie de mamă, fiind momentul în care o femeie își poate regândi și cariera.
Din punct de vedere fizic, femeile se pot simți mult mai vulnerabile presiunilor care țin de idealul social de frumusețe. În strânsă legătură cu o stimă de sine scăzută, femeile tind să apeleze la schimbări drastice pentru a arăta mai bine: diete dure, sport excesiv, operații estetice.
3.2. Criza vârstei mijlocii la bărbați

Bărbații tind sa fie mai frustrați de faptul ca nu și-au îndeplinit așteptările profesionale sau că nu au atins un statut dorit. Este momentul în care aceștia pot face schimbări bruște și riscante în viața profesională: schimbarea jobului, al domeniului de activitate, deschiderea unei afaceri. La nivel personal, unii bărbați caută compania unor femei mai tinere sau, din contră, se decid mult mai repede să întemeieze o familie.
În ceea ce privește aspectul fizic, societatea are tendința de a fi mai blândă cu bărbații. Cu toate acestea, este o perioadă în care și ei tind să acorde mai multă atenție felului în care mănâncă, sportului și look-ului lor.

4. Ce să faci dacă treci printr-o criză a vârstei a doua?
Dacă te-ai regăsit în mai multe aspecte abordate în acest articol, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit și de a trece mai ușor prin criza vârstei mijlocii. Iată câteva recomandări:
- Caută ajutor specializat. Indiferent de gradul în care resimți această criză a vârstei mijlocii, este important să știi să ceri ajutor de specialitate. Fie că apelezi la servicii de psihoterapie individuală, psihoterapie online sau la terapie de familie, este cel mai bun moment să conștientizezi că felul în care gestionezi acest moment de cotitură din viața ta va influența semnificativ calitatea vieții tale de acum înainte.
- Îmbunătățește relațiile. Acordă o atenție sporită oamenilor din jurul tău și felului în care interacționezi cu aceștia. Mediul în care trăiești și tipul de relații pe care îl ai de-a lungul vieții poate influența considerabil modalitatea în care gestionezi perioadele de criză.
- Stabilește noi obiective. Uneori se întâmplă să pui pe pauză anumite pasiuni sau visuri, prioritizând alte aspecte ale vieții tale. Este un moment bun pentru a te redescoperi și a experimenta ce te face fericit. Încearcă să-ți acorzi mai mult timp pentru tine, pentru a te odihni și a te relaxa, precum și pentru a înțelege mai bine ce vrei să faci în următoarea etapă a vieții tale.
Orice semn al unei crize personale poate fi cel mai bun context pentru a te gândi la felul în care îți trăiești viața. Criza vârstei mijlocii poate reprezenta momentul în care ceri ajutor profesionist pentru a găsi resursele și instrumentele să-ți evaluezi alegerile și să te bucuri de viață de acum înainte.
Sursa foto: Unsplash.com
Referințe:
- https://www.cambridge.org/core/journals/historical-journal/article/feminist-origins-of-the-midlife-crisis/799BDF1A6AC508F006BF062AF7913F38
- https://www.karger.com/Article/Pdf/227322
- https://www.apa.org/topics/mental-health/help-emotional-crisis
- https://royalsocietypublishing.org/doi/10.1098/rsnr.2020.0008